Proiect coordonat de lector univ. dr. Loredana Trancă și focalizat asupra problematicii traficului de ființe umane, acțiunea a marcat „Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane”, din cadrul „Săptămânii prevenirii traficului de persoane”.
Scopul acestei acțiuni a fost de a familiariza studenții cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane, dar și identificarea rolului asistentului social în lucrul cu această categorie vulnerabilă. În același timp, iniţiativa şi-a propus să abordeze ambele dimensiuni ale traficului de persoane, respectiv cererea şi oferta, care favorizează existenţa acestui fenomen.
Această zi oficială a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.
Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional. Departamenul de Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara este principalul furnizor de formare profesională acreditată din zona de Vest a României pentru specializarea Asistență socială și oferă celor care doresc să se specializeze în acest domeniu posibilitatea de a se înscrie la ciclul I – licenţă (cursuri la zi sau la distanţă), ciclul II – masterat sau ciclul III – doctorat.