A 3-a ediție a Sesiunii Internaționale de Comunicări a Societății Române pentru Astronomie Culturală

DSC_0946

În intervalul 15-17 noiembrie 2019 Universitatea de Vest din Timișoara a fost gazda celei de-a treia sesiuni de comunicări a SRPAC, prilej cu care 28 de participanți din 6 țări (România, Serbia, Ungaria, Rep. Moldova, Germania și Marea Britanie) au luat parte la singurul eveniment dedicat promovării rezultatelor cercetării în domeniu astronomiei culturale din regiunea aceasta a Europei. Sesiunile de prezentări au fost structurate pe durata a două zile, a treia zi fiind rezervată unei excursii la situl arheologic de la Cornești-Iarcuri. Printre prezentări participanții au avut ocazia să admire expoziții de filatelie dedicată a 50 de ani de la aselenizare, hărți astronomice și planisfere. În cadrul comunicărilor, participanții au vorbit despre astronomie și educație, impactul astronomiei asupra vieții umane, arheoastronomie, etnoastronomie și gnomonică. Evenimentul a fost marcat de lansarea a două cărți: Astrologie și cosmologie în religiile lumii scrisă de Nicholas Campion de la Universitatea din Wales Saint Trinity (apărută la editura Pro Cultura) și Astronomia străbunilor: arheoastronomie și etnoastronomie pe teritoriul României, o monografie editată de conf. univ. dr. habil. Marc Frîncu (Facultatea de Matematică și Informatică) și drd. Simina Frîncu (Facultatea de Litere, Istorie și Teologie), cuprinzând 14 articole de la 15 autori din diverse domenii legate de studiul astronomiei în cultură  (apărută la editura JatePress Szeged).

Ca în fiecare an, SRPAC a acordat un premiu pentru întreaga activitate în astronomia culturală unei persoane remarcante din domeniu. Anul acesta câștigătorul a fost domnul prof. Ioan Adam (Bârlad), cel care a inițiat în 2001 Olimpiada de Astronomie din România.

Nu în ultimul rând, SRPAC a ținut să marcheze evenimentul de anul acesta premiind Facultatea de Matematică și Informatică pentru 55 de ani de activitate a primului planetariu din România, singurul operațional în această zonă a României.

Comunicările SRPAC sunt un bun prilej ca pasionați din domeniu din întreaga regiune să creeze noi legături și să demareze studii și acțiuni de promovare.

Ca de fiecare dată participanții au fost deosebit de încântați, mărturie stând mesajele de felicitare de după eveniment: “We say thanks for the excellent conference and organization to you and your staff ! I consider this conference very important and currently it is THE ONLY ONE which presents and stimulates archaeoastronomical research in this part of Europe. Thanks for your enthusiasm and hard work!” – Emília Pasztor, Türr István Museum Hungary. Anul viitor conferința SRPAC va avea loc în inima munților, lângă cetățile dacice, gazda fiind fundația Dacica, urmând ca în 2021 aceasta să fie colocată cu a 29-a conferință a Societății Europene pentru Astromomie Culturală (SEAC), eveniment organizat la Universitatea de Vest din Timișoara.

Ți-a plăcut articolul?

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Abonează-te la newsletter

Primește cele mai noi știri despre UVT

Mai multe

Cercetarea nu intră în izolare în 2020!

Organizată annual de Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara pentru toți cei pasionați și iubitori de fizică și științe ale naturii în