Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer pentru UVT

ap4

În cadrul unei ceremonii solemne, la Palatul Cotroceni a avut loc decernarea Ordinului „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer, Universității de Vest din Timișoara, cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la dezvoltarea şi modernizarea învăţământului românesc, la recunoaşterea valorii sale la nivel internaţional, precum şi la îmbunătăţirea politicilor educaţionale.

Din partea Universității de Vest din Timișoara, la ceremonia organizată de Administrația Prezidențială au participat rectorul universității, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, alături de președintele Senatului UVT, prof.univ.dr. Viorel Negru.

Rectorul UVT a subliniat importanța excepțională a decernării acestui ordin prezidențial: „Comunitatea UVT este onorată să primească Ordinul «Meritul pentru Învățământ» în grad de Ofițer, acordat de Președintele României «În semn de apreciere pentru rezultatele de excepție obținute în formarea intelectuală și umană a tinerelor generații, precum și în procesul de cercetare științifică, remarcându-se ca model de excelență în învățământul superior românesc, contribuind, pe această cale, la ridicarea prestigiului comunității locale și naționale», așa cum se menționează în decretul de decorare, emis cu prilejul Zilei Naționale a României. Ordinul acordat ne arată că suntem pe drumul cel bun, dar, mai ales, ne motivează în a ne asuma noi obiective ambițioase, care nu se vor atinge decât prin perseverență, prin muncă în echipă și prin dezvoltarea standardelor de calitate, pentru excelență academică. Suntem onorați să primim recunoașterea Administrației Prezidențiale. Îi mulțumim Președintelui României, Excelenței Sale, domnului Klaus Iohannis, pentru aprecierea si prețuirea pe care ne-a arătat-o în mod constant.

La ceremonie, Președintele României a acordat ordine naționale și de merit mai multor instituții și personalități prestigioase ale vieții publice din România, pentru contribuția profesională și participarea acestora la cele mai semnificative programe de educație și cercetare, culturale și vocaționale, atât de importante în contextul societății cunoașterii și al integrării noastre în circuitul valorilor internaționale. Conținutul integral al Decretului emis de Administrația Prezidențială poate fi consultat la această adresă web: https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/decrete-de-decorare-semnate-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1575026276

Ți-a plăcut articolul?

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Abonează-te la newsletter

Primește cele mai noi știri despre UVT

Mai multe

Cercetarea nu intră în izolare în 2020!

Organizată annual de Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara pentru toți cei pasionați și iubitori de fizică și științe ale naturii în