Facultatea de Matematică şi Informatică a găzduit în 8 noiembrie 2019 concursul online de programare organizat de compania austriacă Catalysts Software. Concursul, destinat elevilor, studenţilor şi absolvenţilor, s-a desfăşurat simultan în 190 de locaţii. În România, concursul fost găzduit în cinci locaţii (Bucureşti, Cluj Napoca, Craiova, Iaşi şi Timişoara). În locaţia din Timişoara au participat 90 de concurenţi, majoritatea fiind studenți de la Universitatea de Vest și de la Universitatea Politehnica din Timișoara și elevi de la licee din Timişoara (Colegiul C.D. Loga, Colegiul Naţional Bănăţean, Liceul Grigore Moisil). În locația de la UVT, Premiul 1 de la concursul clasic de programare a fost obţinut de către o echipă constituită din participanţi afiliaţi la Universitatea de Vest din Timişoara, iar premiile 2 și 3 au fost obținute de către echipe care au inclus studenți de la Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din București. Universitatea de Vest va găzdui și următoarea competiție, care va avea loc în 3 aprilie 2020.
Activitate muzicală și tearală intensă la FMT
Începutul noului an universitar a venit cu o binevenită deschidere a spațiilor de concerte și spectacole, oferind astfel studenților și profesorilor Facultății de Muzică și