„Des têtes bien faites” sau despre succesul studenţilor francofoni timişoreni

Concurs Goncourt 2020 Poza

În perioada 6 septembrie – 29 octombrie 2020, echipa de studenţi de la Departamentul de Limbi şi Literaturi Moderne – Franceză – de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul UVT a participat la concursul naţional studenţesc interuniversitar Liste Goncourt: choix roumain 2020. Acest concurs este un proiect iniţiat de Institutul Francez din Bucureşti, se află la editia a opta şi urmează modelul unui proiect internaţional de anvergură Liste Goncourt: choix polonais. Sunt în concurs şase universităţi din România: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania din Braşov, fiecare participă cu o echipa formată din 8-10 studenţi.

Echipa timişoreană, coordonată în acest an de conf. univ. dr. habil. Ramona Maliţa şi de lect. univ. dr. Ioana Marcu, a avut zece studenţi în componenţă: inimoși și dornici de lectură, critici atenţi a zece romane din literatura franceză actuală, intrate în concurs (selecţia Goncourt este făcută de Academia Goncourt în septembrie 2020). Timp de şase săptămâni, studenţii citesc romanele selectate, le dezbat în duble întâlniri săptămânale, le identifică punctele slabe şi pe cele forte, în urma unor atente şi riguroase analize literare. La sfârşitul dezbaterilor, studenţii stabilesc un clasament al celor mai bune romane pe care îl confruntă, în faza finală a concursului, cu cel al altor echipe studenţeşti din țară.

Anul acesta reuniunea naţională a acestora a avut loc online (via Zoom) în 29 octombrie, cu gazdele organizatoare aflate la Biblioteca Națională a României. Încă o dată s-a confirmat intuiţia critică a echipei timişorene: dezbaterile literare minuţioase asupra romanelor proaspăt ieşite de sub tipar vara aceasta au fost nepărtinitoare şi eficiente. Clasamentul naţional final s-a regăsit întru totul în cel făcut de studenţii de la Timişoara, iar acest lucru a fost o mare izbândă, întrucât fiecare echipă lucrează în paralel, fără să ştie una de clasamentul celeilalte. Câştigătorul premiului Goncourt: choix roumain 2020 este Miguel Bonnefoy cu romanul Héritage

Iată echipa studenţilor filologi timişoreni participanţi la acest concurs:

Valentina Goje (doctorandă anul II, lidera echipei și reprezentanta noastră la dezbaterea finală), Andreea Dobrescu (Master Studii Romanice – Franceza II), Andreea Bolohan (Master Studii Romanice – Franceza II), Sorina Alb (Master Studii Romanice – Franceza II), Claudiu Gherasim (Master Studii Romanice – Franceza I), Andrada Tecar (Studii Romanice – Franceza I), Alexandru Lazea (Limbi şi Literaturi – Franceza III), Iulia Nedelcu (Limbi şi Literaturi – Franceza II), Iulia Bandac (Limbi şi Literaturi – Franceza II), Ioana Pascu (Limbi şi Literaturi – Franceza II).

Împreună cu toţi colegii de la Catedra de limbi romanice ţin să felicit din plin studenţii noştri pentru dăruirea lor, pentru implicare, motivare şi, mai ales, pentru felul în care au reprezentat Catedra de franceză de la Facultatea de Litere a UVT în confruntarea (cordială) cu celelalte departamente de profil din ţară.

Aşteptând cu nerăbdare Prix Goncourt: choix roumain 2021, nu-mi rămâne decât să urez studenţilor noştri Excelsior!

Conf. univ. dr. habil. Ramona Maliţa

Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, UVT

Ți-a plăcut articolul?

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Abonează-te la newsletter

Primește cele mai noi știri despre UVT

Mai multe

Cercetarea nu intră în izolare în 2020!

Organizată annual de Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara pentru toți cei pasionați și iubitori de fizică și științe ale naturii în