Creativitate recunoscută internațional

Studenta Maria Tomescu, înmatriculată în anul I master Design de Produs, în cadrul Facultății de Arte și Design – Universitatea de Vest din Timișoara, s-a clasat pe locul 3 în cadrul Concursului Internațional de Design INTERNATIONAL ART&DESIGN COMPETITION 2020, organizat de Accademia Riaci din Florența – Italia. Florența, supranumită și „muzeul fără acoperiș”, este locul de naștere al Renașterii […]

ARIADNAE 2020 Ediția a XXIV-a (4 – 29 mai 2020)

Salonul de Artă Textilă se adresează artiștilor plastici membri ai U.A.P.R., absolvenților dar și studenților din universitățile de artă din țară. Este o manifestare ce se desfășoară de douăzecișipatru de ani încoace, în cadrul căreia s-au lansat mulți studenți și absolvenți ai Facultății de Arte și Design din Timișoara, mulți dintre ei devenind în timp […]

Experimente artistice în vremuri de relaxare

Pe parcursul lunii mai, evenimentele artistice au continuat să existe în format on-line, dar, odată cu relaxarea de la mijlocul lunii, au reînceput și întâmplările artistice „pe viu”. Astfel, un flash mob constând în trei concerte susținute în cartierele Timișoarei, de către muzicieni timișoreni, printre care și cadre didactice ale Facultății de Muzică și Teatru: […]

Schimbări în calendarul Capitalei Europene a Culturii

Universitatea de Vest din Timișoara este implicată în viața publică a comunității timișorene, ca primă universitate comprehensivă din vestul României, fiind și membru fondator al asociației care gestionează calendarul pregătitor și planul de acțiune pentru anul european la Capitalei Culturale Europene 2021 (pentru care Timișoara a fost desemnată să joace acest rol, alături de orașele […]

Învățământul superior în fața provocărilor noului context educațional online

Contextul educațional actual a obligat mediul universitar la o adaptare rapidă a formatelor educaționale la noile realități. Starea de urgență, instituită cu regulile stricte de distanțare fizică, a necesitat o reacție de adaptare a universităților. Transferul activităților didactice în mediul online s-a produs foarte rapid și a obligat actorii implicați – universitatea ca instituție, cadrele […]

Simpozionul España: lengua, arte y cultura

Pe data de 2 iunie 2020 a avut loc Simpozionul España: lengua, arte y cultura, eveniment organizat de Lectoratul de Limba spaniolă din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara. La deschiderea simpozionului au luat cuvântul lect. dr. Gabriel Bărdăşan, prodecan al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, şi conf. […]

ECO_VITAL_UVT

Cu scopul protejării mediului, pentru a aduce natura în urban și a ocroti sănătatea, promovând calitatea vieții cu atitudine și leadership, prin caracter, educație și competență, UVT urmează obiectivul dezvoltării durabile, implementând un nou proiect: „ECO_VITAL_UVT”.             Proiectul continuă tradiția Programului propus în cadrul Grupului Green UVT 2020, alăturându-se principiului NBS – SOLUȚII BAZATE PE […]

Proiectul RoS-NET2 continuă online

În intervalul 27-30 aprilie 2020, studenți din cadrul Departamentului Biologie-Chimie de la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie a Universității de Vest din Timișoara, voluntari în cadrul proiectului RoS-Net2, „Rețea de monitorizare România – Serbia pentru evaluarea și diseminarea impactului activităților miniere de exploatare a cuprului asupra calității apei din zona transfrontalieră”, au participat la instruire […]

Prezentare proiect de cercetare Erasmus+ “Eco/logical Learning and Simulation Environments in Higher Education” (ELSE) (2018-2021)

Luni, 25 mai 2020, ora 12:00, a avut loc prezentarea primelor trei rezultate concrete ale proiectului de cercetare Erasmus+, numărul 2018-1-IT02-KA203-048006, în cadrul spaţiului virtual oferit de Google Meet, la linkul rezervat pentru acest eveniment. Coordonatorul general al proiectului este doamna profesor dr. Alba Graziano, de la Universita degli Studi della Tuscia, Viterbo (Italia), iar […]

Programe de tutoring și consiliere educațională pentru promovarea dezvoltării academice și sociale a studenților

Universitatea de Vest din Timișoara, aflată printre cele mai prestigioase, motivate și dinamice instituții de profil din România, anunță demararea unui nou proiect semnificativ pentru direcția de dezvoltare internă a comunității sale. UVT va implementa un nou proiect CNFIS-FDI-2020 sub denumirea: „Crește în UVT”: crearea de oportunități pentru promovarea dezvoltării academice și sociale a studenților, […]